Social

Bolid de lux căutat de autoritățile din Marea Britanie, depistat la Negru Vodă

Un autoturism marca Ford Ranger, în valoare de 75.000 de lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie, a fost descoperit de polițiștii de frontieră.

328 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea restricțiilor și normelor sanitare

Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 16 - 22 noiembrie a.c., acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

FOTO Mii de baloți de lucernă și paie distruse. Incendiul a fost provocat intenționat

1500 baloți de lucernă și paie.au ars într-un incendiu izbucnit duminică seara la o gospodărie din localitatea Ceamurlia de Sus, județul Tulcea.

1067 de persoane verificate în a doua zi de carantină la Constanța

În contextul instituirii măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii constănțeni sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse.

Doliu la Universitatea Ovidius Constanța

In memoriam, Mirela Iordan

Declarația pe propria răspundere poate fi arătată pe telefon sau tabletă

Urmare a multiplelor solicitări care susțin varianta prezentării declarației pe proprie răspundere și pe telefon/tabletă, a fost acceptat ca documentul (fie tipizat, fie scris de mână), să poată fi pozat după completare și arătat organelor de control, direct de pe telefon/tablet, anunță prefectura Constanța.

12  decese în Constanța din cauza coronavirusului

Grupul de Comunicare Strategică a trimis un nou bilanţ în ceea ce priveşte situaţia cazurilor de coronavirus. În judeţul Constanţa în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 483de noi cazuri. Au fost anunțate și 12 decese.

Oraşul Năvodari va intra în carantină duminică, pentru 14 zile.

Oraşul Năvodari este a zecea localitate din judeţul Constanţa în carantină, după Ovidiu şi municipiul Constanţa, care sunt deja, Agigea, Costineşti, Techirghiol, Medgidia, Lumina, Mihail Kogălniceanu şi Valu lui Traian, care vor întra în această seara de la ora 20.00.

Barieră verde în stațiunea Mamaia. Pe plaja vor fi plantate sălcii și cătină, ca...

Mamaia va fi înverzită din nou după modelul stațiunii din anii `80, cu o lizieră ce va proteja plaja. Liziera cu arbuști de diferite dimensiuni de pe plajă va avea, pe lângă rolul estetic, și un rol de stopare a eroziunii eoliene,

Prima noapte de carantină în Constanța. Amenzi de 11.250 de lei

În prima noapte de la instituirea măsurii de carantinare zonală,în municipiul Constanța forțele de ordine au verificat 975 de persoane și 820 de autovehicule.