Actual

Când mergem cu copiii care au viroze respiratorii la URGENȚĂ – sfatul medicilor

  Odata cu inceperea sezonului rece, la Unitatea de primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judetean Suceava a crescut foarte mult numarul pacientilor pediatrici ca urmare a aparitiei virozelor respiratorii. Chiar daca in acest an numarul cazurilor inregistrate la copii este mai mare decat in anii precedenti, parintii trebuie sa stie ca primul rol in tratamentul acestor afectiuni il au medicul de familie si/sau medicul pediatru din ambulator, unde trebuie sa se adreseze prima data la aparitia simptomelor.

Trafic restricționat pe Autostrada București – Constanța

Lucrări de montare a panourilor fonoabsorbante

Ninsori și temperaturi în pragul înghețului

Vremea noroasă se va instala in toata tara, mai putin in regiunile vestice, unde soarele si-a facut deja aparitia. Cele mai scazute temperaturi vor fi in estul tarii, in Banat vor cobori la 0 grade Celsius. Pe parcursul zilei, temperaturile vor mai creste spre amiaza, vor fi de la 2 grade in estul Transilvaniei si nordul Moldovei si 8-9 grade in vestul tarii, a explicat,, metrorologul Meda Andrei. 

Statul, acuzat că FALIMENTEAZĂ producția de energie verde! Ce spun experții

Producătorii de curent din surse regenerabile acuză statul că vrea să îi bage în faliment în plină criză energetică

România a pierdut bani din PNRR! Cum a evitat țara noastră prăbușirea firmelor de...

România a evitat la limită un blocaj al sectorului de construcții

Profesorii cer salarii mai mari. Care sunt principalele PROVOCĂRI cu care se confruntă cei...

Cei de la sindicat spun că nu mai fac față valului de scumpiri

PASTILA PENTRU SUFLET

Pilda zilei -  Bănuiala nedreaptă

Un val de aer polar în România

În perioada 28 noiembrie- 5 decembrie temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit

Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi a României, reținut de DNA,. Ce ACUZAȚII i...

Niculae Bădălău, numărul doi în cadrul Curții de Conturi a României, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore. Bădălău a fost săltat, duminică seara și audiat la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), principala acuzație fiind de trafic de influență și dare de mită. Săltarea și audierea lui Bădălău sunt o procedură mai puțin obișnuită deoarece este weekend și în mod normal nu au loc audieri în zilele de sâmbătă și duminică.