Actual

Ninsori și viscol în aproape toată țara începând din această dimineată

Codul galben este valabil pentru aproape toată țara

NUMĂR RECORD DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ ADOPTATE ÎNTR-O SINGURĂ ȘEDINȚĂ DE GUVERN

Ultima ședință a Guvernului Orban înaintea moțiunii de cenzură de miercuri a durat nouă ore și s-a prelungit până aproape de miezul nopții

Circulația trotinetelor electrice, interzisă pe trotuar. Noi reguli pentru cei care circulă cu aceste...

Trotinetele electrice vor circula doar pe pistele special amenajate, iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50km/h, potrivit unei ordonanțe aprobate, marți, în ședința de Guvern. Atfel, circulația pe trotuar a acestor mijloace de transport este interzisă.

Cinci mașini implicate într-un accident. O gravidă și alte două persoane, la spital

Trei femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier în lanț produs din cauza nepăstrării distanței în mers. Accidentul în care au...

Anchetă la Spitalul de Urgență din Constanța după ce o pacientă a murit

Sunt acuzatii grave la adresa cadrelor medicale din Spitalul Judetean Constanta. O femeie de 70 de ania murit la Urgență dupaă 16 ore de când a fost adusă cu salvarea

Ținuta cu care Kate Middleton a furat toate privirile la Premiile BAFTA

Ducesa de Cambridge a ales să îmbrace o rochie pe care a mai purat-o în 2012, la o cină oficială, în Malaezia

Atenție! Meteorologii avertizează că vin ninsori, inclusiv în zona Munteniei!

În cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute

Prinși de jandarmi cu buzunarele pline de droguri

           Jandarmii au surprins în Constanţa șase tineri  care aveau asupra lor 12 pliculeţe autosigilante transparente și nouă bucăți de hârtie împăturită, cu fragmente vegetale de culoare verde cu miros înţepător.

Hoț constănțean făcut „pachet” și trimis în Austria

Un constănțean căutat de autorităţile din Austria pentru furt calificat a fost prins de poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța.

FOTO| Cum se mai face contrabandă la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră de la  PTF Negru Vodă au despistat patru bărbați care au încercat să introducă ilegal în țară. peste 400 de produse contrafăcute.