Un tânăr de 21 de ani din Biruința s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut și fără permis pe un moped.

Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 21 de  ani, care a condus un moped aparținând unei alte persoane, pe strada Fulgerului din satul Biruința, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au  identificat și proprietarul mopedului, care a i l-a  încredințat pe acesta bărbatului, deși știa că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent„Paradă” a șoferilor drogați pe drumurile din Constanța
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET