Cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind pe apele mării, în dreptul plajei Modern din Constanța, acesta fiind adus la țărm de o ambarcațiune a ARSVOM Constanța

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Dobrogea” al județului Constanţa au fost solicitaţi să intervină, marţi, printr-un apel la 112, după ce trupul unei persoane fusese văzut plutind, în larg, în dreptul plajei Modern.

Cadavrul a fost recuperat de o ambarcațiune a Agenției Române pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), care l-a transportat în Portul Tomis. Acolo aștepta o ambulanță SMURD C a ISU Dobrogea, cadrele medicale constatând decesul.

Cazul este cercetat acum de polițiștii constănțeni. Bărbatul a fost identificat, avea 69 de ani și era din municipiul Constanța.

Articolul precedentCiprian Marica și Anghel Iordănescu lansează programul “MasterClass F.C. Farul Constanța
Articolul următorVIDEO| CJPC Constanța propune în premieră închiderea unui hypermarket