Constănţenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă şi căldură, în această dimineaţă, din cauza unei avarii la  CET Palas. „Din cauza complexității lucrărilor nu poate fi estimată deocamdată ora la care se va reporni furnizarea energiei termice”, anunță reprezentanții RADET Constanța.

Electrocentrale Constanța anunță că înregistrează o avarie a instalației de producere a energiei termice, survenită în incinta CET Palas.

În aceste condiții, Electrocentrale Constanța a fost nevoită să sisteze furnizarea agentului termic sub formă de apă fierbinte și căldură către toți consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.

UPDATE:

„Repunerea în funcțiune a instalațiilor va începe în după-amiaza zilei de astăzi, 18.12.2019, urmând ca după asigurarea parametrilor necesari să se reia furnizarea agentului  termic primar,” anuță reprezentanții Electrocentrale Constanța SA.

Articolul precedentVIDEO| Bărbat împușcat în cap de polițiști
Articolul următorVIDEO| Aparatură de dezinfecție și diagnostic de ultimă generație la Spitalul Municipal de Boli Infecțioase