Un autoturism marca BMW, model X6, ce figura ca  fiind  furat din Marea Britanie, a fost depistat şi indisponibilizat în punctul de frontieră Ostrov, din județul Constanța, la volanul mașinii fiind un cetățean român.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-a prezentat, marți, pe sensul de ieșire din ţară un cetățean român, în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în județul Suceava, la volanul autoturismului marca BMW, model X6, înmatriculat în Marea Britanie. Cu ocazia controlului documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu privire la autoturismul în cauză, în urma cărora au constatat că autovehiculul este căutat de autorităţile din Marea Britanie, acesta fiind declarat furat.

Bărbatul a declarat că nu este proprietarul mașinii și că intenționa să meargă în Bulgaria pentru a efectua formalitățile în vederea înmatriculării acesteia, fără să știe că este semnalată ca fiind furată.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 230.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentMembri ai Parlamentului britanic în vizită la Mihail Kogălniceanu
Articolul următorCondamnare cu suspendare în cazul celor trei femei care au agresat un elev într-o școală din Constanța