Asociația Elevilor din Constanța (AEC) obține încă două decizii favorabile ale instanței, prin care Primăria Comunei Topalu și Primăria Comunei Nicolae Bălcescu sunt obligate să acorde burse elevilor, ajungând la patru victorii în instanță pentru asigurarea accesului la educație.

Miercuri, 26 februarie, Tribunalul Constanța a emis deciziile judecătorești prin care obligă Consiliul Local Topalu și Consiliul Local Nicolae Bălcescu să adopte o hotărâre prin care să aprobe cuantumul și numărul burselor ce urmează a fi acordate elevilor din respectivele localități,

În luna noiembrie a anului trecut, 12 unități administrativ-teritoriale au fost chemate în instanță de AEC, din cauza refuzului constant de a respecta legea și de a acorda burse școlare deși acestea, de foarte multe ori, reprezintă singura posibilitate a copiilor de a rămâne pe băncile școlii, aceștia provenind din mediile defavorizate pe care autoritățile centrale le ignoră și pe care cele locale nu le administrează eficient.

Comunele Cogealac, Crucea, Băneasa, Lipniţa, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Topalu, Gârliciu, Dumbrăveni, Mereni, oraşul Hârşova şi municipiul Medgidia sunt primăriile acționate în instanță de către organizația independentă a elevilor din județul Constanța, fiind cele care au refuzat să respecte legea, ignorând elevii timp de 9 ani!

Aceste decizii nu sunt definitive, astfel Asociația Elevilor din Constanța solicită public primarului Comunei Topalu și primarului Comunei Nicolae Bălcescu, dar și decidenților locali din Municipiul Medgidia și Comuna Cogealac să înceteze din a mai încălca legea și din a mai neglija posibilitatea a zeci de mii de copii de a ajunge la școala și de a avea parte de un viitor mai bun. De asemenea, le solicităm autorităților locale să nu facă recurs la Curtea de Apel pentru a nu sublinia încă o dată dezinteresul față de elevi,precizează AEC.

Asociația Elevilor din Constanța a câștigat alte 2 procese împotriva autorităților locale cu privire la acordarea burselor școlare, și anume Consiliului Local Medgidia, în urmă cu doar două zile, și Consiliul Local Cogealac, în data de 14 februarie a.c. Acestea au fost obligate, conform deciziei instanței, să înceapă demersurile în vederea acordării burselor prin emiterea unei hotărâri de consiliu local în acest sens, pentru prima data în România elevii reușind să își câștige dreptul acționând în instanță.

Articolul precedentCoronavirus. Câte persoane sunt în carantină în județul Constanța
Articolul următorCULISELE PUTERII, o nouă emisiune la Realitatea PLUS. Care sunt jocurile, tensiunile și aranjamentele din spatele scenei politice