Arhiepiscopia Tomisului susține că a efectuat o cercetare internă asupra situației preotului Apostol Florinel, cercetat pentru pornografie infantilă, concluzionând că soția acestuia ar comite ilegalități, „pentru rezolvarea unui conflict casnic”.

„În familia preotului există un conflict casnic, regretabil, ce durează de ceva timp, pe rol fiind și un proces civil de divorț. Având suspiciuni de adulter la adresa soției, preotul a instalat camere în toată casa, nu doar în baie, cum eronat s-ar înțelege, cu scopul de a obține dovezi în apărarea lui. Preotul era îngrijorat că soția ar fi putut să-i facă un rău, prin intermediul unei medicații, soția sa fiind medic. Așa se explică prezența unei camere și în baie, deoarece acolo exista dulăpiorul cu medicamente. Camera din baie avea deci rolul de a supraveghea dulăpiorul cu medicamente”, au precizat, miercuri, într-o conferință de presă, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Potrivit acestora, preotul nu a avut niciodată intenția de supraveghere a sorei minore a soției, așa cum este acuzat și că, de fapt, soția sa ar fi cea vinovată de pornografie infantilă. „Imaginile obținute de camere erau destinate exclusiv protejării preotului în situația de adulter al soției. Ele nu au fost niciodată prezentate public sau postate pe medii publice de comunicare. Erau stocate în calculator doar cu acest scop unic, de a se proteja în procesul de divorț. Soția preotului este cea care a folosit imaginile în mod ilegal, deoarece ea le-a scos din mediul privat în cel public, în mod fraudulos, accesând, tot ilegal, calculatorul preotului. Din cauza obținerii în mod fraudulos, imaginile au și fost respinse ca probă în procesul civil. Astfel, soția preotului este cea care, de fapt, ar comite pornografia infantilă, difuzând spre public imagini cu minori”, au mai precizat sursele citate.

Arhiepiscopia Tomisului susține că vede plângerea soției ca „un mijloc ilegal” de a introduce un procuror în rezolvarea unui conflict casnic. „Este regretabil că această problemă internă a familiei preotului a ajuns să ne afecteze și pe noi”.

Preotul Apostol Florinel, care slujește la biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Constanța, este cercetat de procurorii DIICOT după ce a fost acuzat de soție că ar fi filmat-o pe sora ei, minoră, în baie. Soția ar fi descoperit că în urmă cu trei ani, bărbatul, care este preot la o parohie din Constanța, ar fi montat în baia locuinței comune o cameră de luat vederi, cu care a filmat-o pe sora ei, care la vremea respectivă avea 15 ani. Drept urmare, procurorii DIICOT Constanța au început o anchetă, în urma unei plângeri depuse de părinții soției preotului. Urmărirea penală în acest caz nu este încă finalizată.

 

Articolul precedentContinuă reabilitarea străzilor din oraș Constanța
Articolul următorA fost semnat contractul pentru reabilitarea Spitalului Municipal Medgidia