Polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au acționat, în perioada 4 – 9 septembrie a.c.,  pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu pește și produse din pește. Astfel, în această perioadă, polițiștii au efectuat 9 controale, în Delta Dunării, în zona navigabilă și terestră.

Au fost efectuate 7 percheziții domiciliare și constatate 12 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale, prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Polițiștii au legitimat 16 persoane și au verificat 12 mijloace de transport.

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 382 de kilograme de pește, 224 de kilograme de icre (1,32 de kilograme de icre negre), 138 de unelte de pescuit (95 de setci tip monofilament, 38 de setci din fir textil, în lungime totală de aproximativ 8.470 m, 2 prostovoale, un ohan și două capcane pentru raci), 2 ambarcațiuni, 2 motoare pentru ambarcațiuni și un autovehicul.

Valoarea aproximativă a bunurilor confiscate este de 97.000 de lei.

În cauzele instrumentate, 13 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru cercetări.

La data de 4 septembrie a.c., pe lacul Sinoe, zona Canal 2, județul Constanța, au fost depistați 2 bărbați, în timp ce desfășurau activități de braconaj, folosind o ambarcațiune de tip papuc și 24 de plase de pescuit, tip setcă monofilament, având capturate 73 de kilograme de peşte, din diferite specii.

Ambarcațiunea, motorul și cele 24 de setci din fir textil au fost ridicate, în vederea confiscării. Cantitatea de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi de profil, spre valorificare.

A fost întocmit un dosar penal, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

La data de 9 septembrie a.c., în apropierea localității Vadu Oii, județul Constanța, au fost depistați 2 bărbați, în timp ce ofereau spre vânzare 41 de kilograme de peşte proaspăt, de diferite specii și 1,32 de kilograme de icre negre.

Cantitățile de peşte și icre au fost ridicate, fiind sesizată D.S.V.S.A. Tulcea, în vedere dispunerii măsurilor legale ce se impun.

A fost întocmit dosar penal, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Imagine

Imagine

 

Articolul precedentFOTO Festivalul „Neşeli Köftecikler” – „Chifteluţele vesele ” la Năvodari
Articolul următorBilanț CoVid-19: 2.255 de cazuri noi, 29 de decese, 600 pacienți internați la ATI, dintre care 9 minori