sdr_HDRB

Primăria Municipiului Constanța a început montarea de platforme supraterane închise pentru colectarea selectivă a deșeurilor în toate zonele orașului. Măsura este luată pentru a se încadra în țintele de reciclare prevăzute de legislația europeană în vigoare și pentru a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor din Constanța.

La capitolul colectare selectivă a deșeurilor Primăria Constanța a făcut primele demersuri în anul 2008. Mai exact, încă de atunci funcționează un sistem de colectare selectivă pe patru fracții. În câteva zone cu blocuri din municipiul Constanța au fost montate containere de tip iglu cu o capacitate de 2,5 mc, astfel: containere albastre pentru hârtie și carton, galbene pentru plastic și metal și verzi pentru sticlă, la care se adaugă containerele în care se depozitează resturile menajere.

sdr_HDRB

Revenind la noile platforme destinate colectării selective, au fost achiziționate 286 de module, împărțite în 76 de platforme repartizate în toate zonele orașului. Acestea sunt realizate la standarde europene, închise în așa fel încât să nu poată pătrunde în interiorul lor persoane neautorizate. În acest fel se va reduce disconfortul creat de împrăștierea deșeurilor lângă platforme și se va stopa fenomenul colectării neautorizate a deșeurilor reciclabile. Colectarea selectivă a deșeurilor din aceste containere se realizează cu ajutorul a opt autogunoiere special destinate în acest sens. Deșeurile colectate selectiv și sortate sunt transportate la stația de sortare.

Totodată, la nivelul municipiului Constanța continuă lucrările de împărțire a platformelor de colectare a deșeurilor din oraș pe două secțiuni: deșeuri reciclabile și deșeuri menajere. Constănțenilor li se recomandă să separe deșeurile reciclabile de cele menajere și să le depoziteze în platforme în secțiunile special amenajate și inscripționate corespunzător.

Articolul precedentTânără cu arsuri pe jumătate din corp, transportată de urgență la Bruxelles
Articolul următorLansare editorială. 100 de volume despre istorie și spiritualitate în Dobrogea