Administratorul unei firme din Ilfov s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit, într-un container importat de acesta din China, bunuri contrafăcute în valoare de peste 1.200.000 de lei.

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au participat în luna octombrie la controlul amănunțit efectuat de către lucrătorii vamali din Portul Constanța Sud asupra unui container sosit din China, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov. În urma controlului, au fost descoperite 1.292 bucăți motoferăstrău susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. „Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 15 noiembrie s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 1.227.400 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentMii de constănțeni au luat parte la campania de curățare a orașului
Articolul următorPortul Constanța se menține în atenția mediului de afaceri din Ungaria