Peste 540 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea ecluzelor de la Agigea, Cernavodă și Ovidiu. Compania  Naţională   „Administraţia   Canalelor   Navigabile”  S.A. a anunțat astăzi, 23 noiembrie, că a depăşit prognoza până la această dată a anului, cu 1.000.000 tone capacitate

Proiectul “Modernizare ecluze. Echipamente şi instalaţii. Faza 2” include reabilitarea echipamentului de bază al ecluzelor Agigea – fir mal stâng, Cernavodă – fir mal stâng  şi Ovidiu – fir mal drept, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor auxiliare ce servesc echipamentului de bază al acestor ecluze, reabilitarea Staţiei de pompare complexă (SPC) Cernavodă şi a Staţiilor de pompare pentru apărarea localităţilor împotriva inundaţiilor (Saligny, Mircea Vodă, Faclia), Galerii de ape mari – Ecluza Ovidiu, Galerii de ape mari – Ecluza Năvodari.

“După 2 ani de funcţionare a ecluzelor, care au fost modernizate în prima fază a proiectului putem afirma că, pentru un nivel atât de complex al lucrărilor, nu au fost înregistrate defecte de proiectare sau de execuţie. Numai în acest an au fost efectuate un număr de 3191 ecluzări prin firul modernizat de la Agigea, 3908 ecluzări la Cernavodă şi 1708 ecluzări la Ovidiu. Cu această ocazie, vă pot informa şi de faptul că C.N.A.C.N. S.A. a depăşit prognoza până la această dată a anului, cu 1.000.000 tone capacitate.” a declarant Daniel Georgescu, directorul general al Companiei Naţionale “Administraţia Canalelor Navigabile” S.A.

Valoarea totală a proiectului este de 547.124.183 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 353.734.275 lei, iar valoarea finanţării nerambursabile acordată de Comisia Europeană este de 265.300.706 lei.

Articolul precedentVIDEO/ Un mort în urma unui accident rutier în care a fost implicat și un camion
Articolul următorHC Dobrogea Sud pregătește meciul cu HK Malmo.”Trebuie să jucăm şi mai bine şi, cu o nouă victorie, să mergem spre grupe”