Poliţiştii de frontieră constănțeni de la Sectorul Ostrov au prins doi cetățeni albanezi care încercau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera „verde”. Cei doi au fost predați autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din Ostrov au depistat, pe raza localității Almălău din judeţul Constanţa, doi bărbați care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă și aveau pe haine urme de noroi, ei au fost duși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov pentru cercetări. Acolo s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 19 ani, respectiv 21 de ani și că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetățenii albanezi fiind predați autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Articolul precedentVreme rea în județul Constanța până la căderea serii
Articolul următorTulceni reținuți la Constanța pentru comiterea mai multor tâlhării