Doi tineri, de 18, respectiv 19 ani, sunt cercetați penal pentru furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 28 februarie – 3 martie, aceștia ar fi pătruns în locuința unei femei, de 33 de ani, din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras două televizoare și o tabletă. Prejudiciul, în valoare de 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sursa: Realitatea de Constanta