La Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța au fost înregistrați, în ultimele 96 de ore, 1653 pacienți, iar în urma evaluării stării de sănătate, 362 au fost internați.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în primele 24 de ore din interval. „Astfel, de joi până vineri, au fost aduși la UPU 457 de pacienți. Este vorba despre 124 de copii și 329 de adulți. În urma investigațiilor de specialitate, medicii din cadrul UPU SMURD au decis internarea a 121 de pacienți. Cele mai multe cazuri au fost spitalizate în Pediatrie – 24, Obstetrică Ginecologie – 23, respectiv Cardiologie – 12”, au anunțat reprezentanții unității sanitare.

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, la UPU au fost înregistrați 112 minori, 18 având vârsta de până într-un an. „23 au rămas internați în secția Pediatrie, unul la Chirurgie și ortopedie pediatrică”, au mai precizat sursele citate.

Per total, în minivacanța de 1 Iunie, pe Cod Verde au fost repartizați 1.455 pacienți, în vreme ce pacienții al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienții pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizați pe codurile Roșu și Galben (16- cod roșu și 104- cod galben). Pe codurile albastru și alb au fost repartizați 42, respectiv 36 pacienți.

Articolul precedentClarificare pentru Simona Halep în sferturi la Roland Garros 2018
Articolul următorUnitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național