Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează, în perioada 17-19 iunie, o serie de evenimente dedicate copiilor și tinerilor, acțiuni desfășurate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Europene ale Arheologiei.
Startul activităților educative și distractive va fi dat vineri, 17 iunie, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, unde arheologul Radu Petcu va prezenta modul în care arăta o casă romană. Copiii vor porni apoi într-o misiune de descoperire a Zeiței Fortuna, transformată în mascotă de către prietenii de la Twinkl. Cei dornici să afle secretele din spatele organizării unei expoziții sunt așteptați la etajul II al muzeului, chiar de către descoperitorii obiectelor expuse, arheologi care le vor dezvălui copiilor lucruri inedite. Evenimentele sus-menționate vor avea loc în intervalul orar 10:00-14:00.
Sâmbătă și duminică, 18-19 iunie, între orele 10:00 – 20:00, scena evenimentelor organizate de MINAC se mută în Parcul Tineretului din satul Țepeș Vodă, comuna Siliștea, jud. Constanța. Aici se vor desfășura mai multe activități, fiind pregătite și numeroase surprize!
Specialiștii muzeului vor îndruma copiii în cadrul atelierelor de creație (desen, pictură, modelaj), vor oferi premii celor care participă la concursul „Micul arheolog” și vor ascunde piese care vor face apoi obiectul unei vânători de comori.
Partenerii din cadrul Asociației „Historia Renascita” și-au pregătit deja armurile și uneltele și sunt gata să prezinte publicului detalii deosebite, legate de traiul cotidian și de cultura populațiilor antice, care au trăit pe pământul dobrogean în urmă cu două milenii. Tinerii vor putea învăța salutul romanilor, iar în ateliere vor afla cum anume se prelucrau atunci diferite materiale.
La acțiune vor participa și Cercetașii României, de la care copiii vor afla detalii despre istoria organizației și obiectele de vestimentație specifice. Nu în ultimul rând, cercetașii le vor împărtăși copiilor din experiența lor, prezentându-le drumețiile întreprinse și soluțiile ingenioase ce pot fi aplicate pentru rezolvarea eventualelor probleme apărute în timpul unei expediții. Atelierele pregătite de către acești parteneri ai Muzeului se anunță extrem de interesante, distractive și de neratat!
În cadrul aceluiași proiect organizat la Țepeș Vodă, vor mai avea loc alte două acțiuni deosebite. Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 10:00-13:00, colegii de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vor organiza ateliere de linogravură și de aranjare a unui acvariu. Un capitol inedit va fi dedicat modului în care au evoluat, de-a lungul a milioane de ani, moluștele, în speță scoicile și melcii ce astăzi sunt prezențe obișnuite pentru cei ce ajung pe țărmul Mării Negre.
În aceeași zi, între orele 10:00-13:00, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța se va alătura evenimentului, prin desfășurarea acțiunii intitulată „Raftul prieteniei”. Acest proiect încurajează schimbul de carte între copii, fiind o modalitate gratuită și prietenoasă cu mediul de reînnoire a bibliotecilor personale. Schimbul se va realiza prin „Bursa de carte”, un joc în care copiii vor aduce o carte ce le aparține și pe care doresc să o ofere la schimb sau vor folosi „capitalul” de carte furnizat de Bibliotecă. O parte din acest „capital” provine din campania de donații organizată de Bibliotecă și dedicată special acestui eveniment.
Sâmbătă seara, tineri talentați vor încânta publicul prin dans și cântec. Între orele 19:00-20:00, Ansamblul „Silișteanca” va arăta spectatorilor pașii de dans ce însoțesc cântecele populare. Apoi, duminică, în același interval orar, membrii „Revolution Dance Studio” vor surprinde asistența cu mișcări de dans modern.
Sursa: Realitatea de Constanta