În perioada 18 – 20 iunie 2021, la Cetatea Halmyris din comuna Murighiol, județul Tulcea, se va desfășura o serie de evenimente cu participare gratuită, organizate în cadrul ZILELOR EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI, după cum urmează:
Vineri, 18 iunie
– 12.00 – 14.00 – ”Vești de la Dunărea de Jos” – Workshop. Elevi ai Școlii Gimnaziale din Murighiol au adoptat imaginar identitatea unui personaj din epoca romană, cunoscut din surse epigrafice și prezintă, în creații literare, un sit și activitatea acestuia pe limesul dunărean. Evenimentul este destinat elevilor de gimnaziu.
Sâmbătă, 19 iunie
10.00 – 12.00 – Atelier de restaurare ceramică. Activitățile care urmează cercetărilor arheologice propriu-zise, vor fi exemplificate prin categoria ceramicii. După cunoașterea principiilor și metodelor utilizate de restauratori, participanții vor avea ocazia să restaureze un obiect ceramic. Evenimentul este destinat elevilor din clasele primare și gimnaziale.
14.00 – 16.00 – Atelier de modelaj. Participanții vor modela obiecte de mici dimensiuni după diverse teme de inspirație arheologică care le vor fi prezentate în prealabil. Evenimentul este destinat copiilor, preșcolarilor și elevilor din clasele primare.
10.00 – 18.00 – Tur ghidat. Participanților li se oferă un tur ghidat al zonelor cercetate arheologic. La cerere, ghidajul poate fi efectuat în limba străină (engleză sau germană). Pentru efectuarea turului în bune condiții, este recomandat ca participanții să aibă încălțăminte adecvată, precum și protecție în caz de soare sau ploaie ușoară. Evenimentul este destinat publicului larg.
Duminică, 20 iunie
10.00 – 18.00 – Tur ghidat. Participanților li se oferă un tur ghidat al zonelor cercetate arheologic. La cerere, ghidajul poate fi efectuat în limba străină (engleză sau germană). Pentru efectuarea turului în bune condiții, este recomandat ca participanții să aibă încălțăminte adecvată, precum și protecție în caz de soare sau ploaie ușoară. Evenimentul este destinat publicului larg.
Din motive obiective(vreme nefavorabila, etc) programul poate suferi modificări de ultimă oră, Programul actualizat poate fi consultat accesând https://web.facebook.com/Arheologie-la-Murighiol-103204175148233
Activitățile se încadrează în Proiectul „Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris”, cod TL-I-m-A-05844.01, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice.
Cetatea Halmyris: Cercetările arheologice (începute în 1981) au reperat 3 mari perioade de locuire: getică (sec. IV – I a.Chr.), greacă, când a primit numele grecesc Halmyris; romană timpurie (sec. I – III p.Chr.), când a fost construită prima fortificație din piatră, stație a flotei dunărene Classis Flavia Moesica si cand e atestat vicus classicorum (sat al corăbierilor); romană târzie (sec. IV – VII p.Chr.), de cand se păstrează spectaculoase monumente de arhitectură militară, civilă și religioasă în punctul numit ‘La Cetate’. Deosebit de importantă pentru perioada târzie de locuire este bazilica episcopală în cripta căreia au fost descoperite rămășițele primilor martiri dobrogeni: Epictet și Astion.
”ZILELE EUROPENE ALE ARHEOLOGIEI” răspund nevoii unor acțiuni de traducere, explicare și promovare a universului arheologiei și de familiarizare a publicului nespecializat cu acest domeniu complex. Prima ediție a avut loc în 2010 la inițiativa Ministerului Culturii francez și sub coordonarea Institutului Național de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP). Sărbătoarea anuală a arheologiei s-a extins treptat, ajungând, în 2019, în alte 17 țări europene (Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania, Elveția, Regatul Unit), iar din 2020 marcăm Ziua Europeană a Arheologiei și în România.”