18 căței care au ajuns în Adăpostul pentru animale fără stăpân din Constanța au fost adoptați de persoane cu suflet mare care le-au oferit un cămin.

Câinii au fost adoptați după ce a expirat termenul de șapte zile lucrătoare în care animalele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Până în momentul de față au fost depuse 39 de cereri de adopție la Serviciul Gestionare Animale Abandonate. Solicitările se pot introduce imediat ce patrupedul a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.

„Adopția câinilor se face gratuit. Câinii vor fi încredințați spre adopție numai după ce aceștia au fost consultați de către medicul veterinar, deparazitați, vaccinați antirabic, sterilizați și identificați prin microcipare. Animalele adoptate vor fi sterilizate, excepție făcând cele cu regim special, astfel cum sunt definiți în normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 155/2001, completată și modificată”, precizează reprezentanții Primăriei Constanța.

 

Adopția patrupedelor din adăpost se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

a) prezentarea unui act de deținere a spațiului din care să rezulte condițiile corespunzătoare de creștere și adăpostire a câinilor;

b) dovada resurselor materiale pentru creșterea și întreținerea câinilor;

c) acordul asociațiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

d) înregistrarea, imediat după adopție, a câinilor în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.

 

Se interzice abandonul câinilor revendicați ori adoptați în condițiile OUG nr. 155/2001 completată și modificată de Legea nr. 258/2013 și a normelor metodologice de aplicare a acestora. Personalul serviciului va comunica în termen de 5 zile de la data implantului, numărul de microcip, către Registrul de evidență a câinilor cu stăpân, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari. Numărul microcipului este trecut de către medicul veterinar al adăpostului, în mod obligatoriu, în carnetul de sănătate sau pașaportul câinelui, după caz, ambele documente având serii și numere unice, conform normelor stabilite de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Articolul precedentMăsuri pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii
Articolul următorNava-Școală „Mircea”, marș aniversar la împlinirea a 80 de ani