Iubitorii sportului cu vele pot admira competițiile de yachting de pe Lacul Siutghiol.
După ce week-endul trecut, Cupa Sportul Studențesc a aliniat la start, în București, zece competitori la clasa Optimist și nouă la clasa Laser Radial, în week-endul acesta este rândul constănțenilorprasionați de yachting, să iasă pe apă la concurs.
Campionatul Național clasa RS Terra, aflat la prima sa ediție, își deschide porțile sâmbătă, 9 iunie, pe Lacul Siutghiol, în organizarea Asociației Wind Hunters, C.S. Ştiinţa Constanţa și AJY Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Yachting.
În urmă cu o săptămână, pe podiumul Cupei Sportul Studențesc, desfășurată pe Lacul Herăstrău, la clasa Optimist au urcat sportivii Mihai Andronic (locul I), Maria Boniu (locul al II-lea) și Katia Radu (locul al III-lea) (toți trei aparținând clubului cu același nume), în timp ce la clasa Laser Radial podiumul s-a împărțit între cluburile Sportul Studențesc – Daniel Voicu (locul I) și Electrica Balkan prin ocupanții locurilor II și III – Răzvan Pîslaru și Maximilian Roșca.