Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează marţi, 26 octombrie 2021, workshopul internațional de psihologie „Interdisciplinary Summit on Alzheimer’s Disease.

Evenimentul este parte a proiectului de cercetare transculturală „Covid-19 Pandemic Collaborative Program, Targeting the Elderly Population”, derulat sub egida colaborării interinstituționale în domeniul cercetării științifice, între UOC și The Chicago School of Professional Psychology, statuată în anul 2019.

Workshopul este susținut de dr. Michael Jonathan Stevens, profesor de psihologie la The Chicago School of Professional Psychology, coordonator al proiectului de cercetare din partea instituției americane iar întâlnirea este programată online, de ora 18.00, pe platforma Webex, la adresa: https://ovidius.webex.com/meet/mariana.calin.

„Workshopul se va axa pe maladia Alzheimer, prezentată din perspectiva specialiștilor americani, cu accent pe simptomatologia bolii, factorii declanșatori, factorii agravanți, impactul asupra calității vieții persoanelor afectate, importanța diagnosticării precoce și variante de tratament și terapii specifice. Manifestarea ştiinţifică se adresează cadrelor didactice și studenților din cadrul FPSE și The Chicago School of Psychology, medicilor și specialiștilor din echipa multidisciplinară a proiectului, precum și colaboratorilor pe programe de practică și voluntariat ai specializării psihologie”, precizează lect. univ. dr. Floricica Mariana Călin.

Proiectul de cercetare transculturală „Covid-19 Pandemic Collaborative Program, Targeting the Elderly Population” se desfăşoară în perioada 2020-2022 și are o abordare multidisciplinară (din perspectivele psihologică, medicală și socială) a efectelor pandemiei asupra calității vieții vârstnicilor, având ca rezultate elaborarea unor materiale universitare cu caracter de noutate, bazate pe studiile și rezultatele obținute în cadrul cercetării, precum și organizarea unor ateliere de lucru pe tema traumei generate de pandemia de Covid-19, pe baza expertizei partenerilor americani.   

Obiectivele urmărite în primul sunt: identificarea și compararea impactului medical și psihosocial generat de către pandemie de Covid-19, asupra calității vieții românilor și americanilor de vârsta a treia;  identificarea și compararea factorilor de risc și a celor de protecție socială și medicală împotriva maladiei, atât în ceea ce-i privește pe români, cât și pe americanii vârstnici; identificarea și compararea impactului Covid asupra îngrijitorilor profesioniști români și americani, care lucrează cu vârstnici; evaluarea celor mai bune modele de sănătate publică, în ceea ce privește sănătatea mintală a vârstnicilor și pandemia de coronavirus în România și in SUA, studiu comparativ.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus 26 octombrie. Explozie de noi infectări: aproape 17.000 de cazuri, peste 500 de decese
Articolul următorRestricții în Primăria Constanța și instituții