Trupa Voltaj a dedicat o melodie Alexandrei, adolescenta ucisă la Caracal,  în timpul unui concert susținut sâmbata seară în Piața Ovidiu din Constanța. Călin Goia și-a strigat nemulțumirea față de ceea ce s-a intamplat în casa groazei, de modul în care au acționat autoritățile dar mai ale de lipsa de reacție a acestora. „Și nu mă pot abține; rușine Poliției Române! Rușine instituțiilor statului care ne-au adus în situația asta !”

Solistul Călin Goia i-a dedicat piesa „De la capăt” Alexandrei, adolescenta ucisă la Caracal în urmă cu două zile.  “Piesa următoare este o piesă despre copii și în seara asta vrem s-o cântăm în mod excepțional în memoria Alexandrei, de doar 15 ani, care  și-a pierdut viața, așteptând ca autoritățile statului în care ea avea mare încredere să intervină. Știți foarte bine că a durat 19 ore și că a fost prea târziu. Același stat care poate printr-o educație mai performantă, putea să împiedice deplasarea ei în timpul vacanței ca să facă meditații, același stat care poate putea să-i ofere un transport public normal de la sat la oraș fără a fi nevoită să facă autostopul și, în principal, același stat care nu a fost în stare să intervină în timp util pentru salvarea ei.

La piesa asta, care se numește De la capăt, aș vrea să aprindem o lumină, de care ea are nevoie și de care avem și noi nevoie, pentru că noi trebuie să reconstruim ceea ce am greșit. Cred că toți am greșit față de ea pentru că toți avem o vină pentru că s-a ajuns în situația asta pentru că ori am fost nepăsători, ori am ales pe cine nu trebuie, ori nu ne-am dus la vot. Și acum am ajuns în situația în care o plângem pe Alexandra și nu numai pe ea și în situația în care trebuie să ne dăm un reset și s-o luăm de la capăt” a spus Călin Goia pe scena din Piața Ovidiu.

Sursa foto Aniela Acsente/facebook.com

 

 

 

Articolul precedentFOTO| S-a răsturnat cu mașina pe Autostrada București -Constanța
Articolul următorConstanța. European Qualifying, Junior Davis Cup by BNP PARIBAS