Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri Portul Constanța pentru a verifica lucrările la liniile de cale ferată.

„Am încheiat o vizită împreună cu domnul director Goidea, cu directorul Maer şi Vizant. Am fost să văd si cum decurg lucrările pe cele 35 de linii. Sunt două companii care au câştigat această primă etapă de 35 de linii. Una dintre ele a trecut de jumătate din progres, ceea ce înseamnă de acum o lună şi jumătate – mă face optimist ca cel puţin jumătate din aceste linii reabilitate vor fi terminate. Celălalt este un constructor serios si va veni din urmă. E undeva la 30-40%. Faza a doua a acestui proiect, diferenţa de 60 de linii a avut termen luna aceasta. Tot aceste companii au depus oferte şi vom vedea câştigătorii”, a declarat ministrul.

„Mesajul meu este unul clar pentru toți operatorii economici: statul român, prin companiile sale, va asigura cu prioritate fluxurile de mărfuri necesare susținerii economiei naționale!
România a demonstrat că este solidară cu statele vecine, în acesta perioadă tensionată, în contextul războiului din Ucraina.
Este indiscutabil rolul strategic pe care îl joacă Portul atât în regiune, cât și pentru dezvoltarea noastră!
De aceea voi continua să monitorizez atent situația acestuia și a firmelor care operează în zonă,” a declareat Sorin Grindeanu

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentFanfara „Muzica Apelor” pe litoralul românesc și în luna august. Program concerte
Articolul următorFarul și Chindia, remiză albă la Ovidiu