Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe DN 2A și DN 22, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. 

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, fiind organizată cu 2 radare în cascadă, pe 2 dintre drumurile naționale pe care, în acest an, s-au înregistrat accidente rutiere soldate cu vătămări corporale și pierderi de vieți. 

În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.500 de lei, dintre care 75 pentru depășirea limitei de viteză. 

Au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVântul face prăpăd în județul Constanța
Articolul următorDatorită vântului puternic, centralele eolienele au asigurat astăzi jumătate din consumul de energie al României