Un echipaj de poliție a fost atacat de mai multe persoane, după ce oamenii legii au venit sa aplaneze un conflict izbucnit între persoane aflate în izolare în  Hîrșova, Imaginile surprinse în cadrul acțiunii au fost făcute publice de Sindicatul Europol.

Potrivit polițiștilor la data de 19 aprilie, în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că la locuința rudelor sale este gălăgie și se sparg geamuri.

Deplasați la fața locului, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au constatat că un bărbat, de 40 de ani se află în stare de ebrietate și are un conflict cu rudele sale, care locuiesc în același imobil.

Forțele de ordine au încercat să aplaneze conflictul, însă bărbatul în cauză, dar și fiul acestuia, de 23 de ani, au devenit recalcitranți, moment în care jandarmii au folosit spray-ul din dotare, cei doi intrând înapoi în locuință.

Incidentul a fost aplanat, iar cele două persoane au fost amendate cu 500 de lei fiecare, conform Legii 61/1991, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova.

„Cu privire la situația de autoizolare în care se aflau cele două persoane, menționăm faptul că acestea s-au aflat în autoizolare la domiciliu în perioada 07-20 aprilie a.c., fiind verificate zilnic de forțele de ordine,” au anunțat reprezentanții IPJ Constanța.

 

 

Polițiști atacați în Hîrșova, Constanța

Polițiști atacați în HârșovaPolițisti atacați după ce au venit sa aplaneze un conflict al unor persoane aflate în izolare în Hârșova, județul Constanța.

Publicată de Sindicatul Europol pe Marţi, 21 aprilie 2020

Articolul precedentLudovic Orban a spus că abuzurile comise de polițiști, prin amendarea populației în anumite cazuri, sunt izolate, iar el a militat pentru eliminarea lor
Articolul următorO nouă avarie RADET. Ce zone sunt afectate