Mii de oameni din toate colțurile țării au participat miercuri, 30 noiembrie, la ceremoniile religioase de la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. Este primul pelerinaj fără restricții după doi ani.

Slujba a început la 8 dimineata și a durat până după-amiaza.. Coada se întinde de la marginea pădurii, pe o distanță de un kilometru până la intrarea în peștera unde se spune că a locuit Sf Andrei. Când oamenii ajung în peșteră nu zăbovesc prea mult, spun o rugăciune scurtă și  aprind o lumânare.

Slujba religioasă a fost oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisuluiținută alîturi de un sobor de arhierei : ÎPS Iacov, Mitropolit de Mytilene – Grecia, Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Maroneia şi Komotini – Grecia, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Demetrios Charbak – Episcop de Safita, Arhiepiscopia de Akkar, Preasfințitul Nikiforos, Episcop de Amorium – Turcia, Preasfințitul Macarie, Episcop Vicar de Ruse – Bulgaria, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

Imagine

Sfântul Apostol Andrei, prăznuit joi, 30 noiembrie, s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Iniţial, era ucenicul Sf. Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia cel aşteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând şi pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. Cei doi au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit “pescari de oameni”, adică apostoli. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria, fiind cunoscut drept “apostolul românilor”. 

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-ar fi adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei. 

Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentLOVITURĂ pentru români, în plină criză – O nouă TAXĂ, pe lângă factura la energie
Articolul următorDouă autoturisme implicate într-un accident în Mihail Kogălniceanu