Vești bune pentru constănțeni, un zbor charter care va pleca de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu către Antalya va fi lansat anul viitor.

Prima cursă va fi pe data 14 iunie, iar ultima pe 6 septembrie, frecvenţa fiind săptămânală, a anunţat Alin Burcea, CEO Paralela 45.

 

“Zborul de la Constanța, o premieră pe piața românească, este unul din cele 11 zboruri spre Antalya în sezonul următor. Este o tendinţă generală la nivel naţional. Dacă acum 15 ani se făceau chartere numai din Bucureşti, vreau să vă spun că sunt aeroporturi în toată ţara care se dezvoltă şi Constanţa se dezvoltă şi se va dezvolta”, a declarat Alin Burcea.

Antalya se prefigurează a fi, din nou, vedeta sezonului estival, pentru al treilea an consecutiv. Cele mai mari reduceri de preț în perioada de Early Booking, de 40%, vin de la hotelierii turci și primele vânzări de vacanțe pentru vara 2020 au fost făcute deja. Turiștii aleg hoteluri de cinci stele cu multe facilități pentru copii (piscine locuri și cluburi de joacă tobogane meniuri speciale mini discotecă ateliere creative) dar și pentru adulți servicii de masaj și saună.

„Este un lucru bun pentru constănțeni, în primul rând, pentru că pot să călătorească mult mai repede în Antalya, având în vedere că aeroportul este mult mai aproape. Check-in-ul se poate face cu două ore înainte, nu vor mai pierde timp pe autostradă, nu vor mai cheltui bani în plus până la București, e un lucru bun pentru toată lumea. Sper să fie și alte destinații pe chartere, în viitor“, a declarat Bogdan Artagea, directorul general al Aeroportului. Internațional Mihail Kogălniceanu.

Articolul precedentLucrările de reabilitare a străzii Mihai Viteazul au fost finalizate
Articolul următorKaiac- canoe pe lacul Sutghiol