Farul Constanța se va duela cu Rapid, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1. Înaintea meciului, Gheorghe Hagi a declarat că este convins că pe constănțeni îi așteaptă o partidă foarte dificilă contra giuleștenilor.

”Sper că mâine să jucăm mai bine ca Rapidul. Întâlnim o echipă bine aşezată, bună pe atac poziţional. Dacă nu creezi presiune şi nu eşti agresiv, clar ştie să joace fotbal. E foarte bună pe atac rapid şi bună şi la faze fixe din câte am văzut. Aşa că ne aşteaptă un meci dificil, dar suntem încrezători, avem convingerea că vom face un meci bun. Jucăm acasă şi sperăm să repetăm jocul bun pe care l-am făcut cu Sepsi. A fost un an foarte bun, excelent, fantastic din punctul meu de vedere. Jucătorii s-au depăşit, au dat tot ce au avut mai bun, am arătat că suntem o echipă competitivă şi merităm să fim unde suntem, pentru că am avut constanţă şi am dat randament. Am plănuit lucrurile cum trebuie la începutul campionatului şi am ajuns în postura asta.

De acum încolo încep meciurile foarte tari, adevărate, grele din toate punctele de vedere, şi acasă şi în deplasare, unde trebuie să arătăm tot ce am câştigat în această perioadă de şapte-opt luni. Sper să avem mult curaj pentru că împreună putem să ajungem să facem performanţă”, a declarat Gheorghe Hagi/

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentEuropol: „Bombardierul”din Constanța, reținut în urma scandalului cu mascații
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET