Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie în fața Casei de Cultură din Constanța. În urma altercației cinci persoane au fost reținute de polițiști.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.Până în acest moment, în imediata apropiere a zonei în care ar fi avut loc conflictul au fost identificate 3 persoane, una dintre ele prezentând urme vizibile de violență în zona mâinii. Pentru aceasta a fost solicitată o ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale,” a transmis IPJ Constanța.
UPDATE
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, conci bărbați, bănuiți de comiterea acestor infracțiuni. Au fost ]ncarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Sursa: Realitatea de Constanta