Universitatea Ovidius din Constanța  organizează miercuri, 20 aprilie 2022, de la ora 12:00, la parterul corpului A din campus, vernisajul expoziției „Timpul credinţei”, cu lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Arte.

            Evenimentul aflat sub egida Centrului de Cercetare Ştiinţifică și Creaţie Artistică Euxin va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul facultății alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și asist. univ. drd. Titiana Miriță.

            „O parte dintre lucrările expuse au fost realizate în cadrul atelierelor de icoane pe sticlă și icoane pe lemn, coordonate de conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu, în perioada martie – aprilie 2022, iar în cadrul evenimentului vor participa studenţi şi profesori de la specializările Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului”, precizează conf. univ. dr. Alina Cristea.

Curatorii expoziţiei „Timpul credinţei”, sunt: conf. univ. dr. Sînziana Cuciuc Romanescu şi conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.

Expoziţia este deschisă publicului până în data de 7 iunie 2022. Intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO Finanțare de 136 milioane de lei din fonduri europene pentru Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu
Articolul următorAtenție la cumpărăturile online!