Tribunalul Constanţa a decis anularea uneia dintre autorizaţiile de construire şi a certificatului de urbanism pe baza cărora a început betonarea a aproximativ trei hectare de plajă din aria protejată de la Corbu, anunţă USR.
„Pornită de la investigaţia unor jurnalişti constănţeni, continuată inclusiv de noi, cei de la USR, acţiunea de stopare a monstruozităţii construite pe plaja Corbu are o primă finalitate – instanţa a anulat autorizaţia de construire pentru aşa-zisul sat pescăresc de pe plaja sălbatică. În fapt – un ansamblu de blocuri construite direct pe plajă, cu un dispreţ maxim pentru lege şi bun simţ”, a afirmat senatorul USR de Constanţa Remus Negoi, potrivit unui comunicat al USR, transmis duminică AGERPRES.
El a menţionat că sesizarea pe care a făcut-o către prefectul Constanţei de a acţiona în instanţă împotriva „aşa-zisului investitor” s-a dovedit un pas extrem de necesar pentru stoparea acelor lucrări.
„Aburelile cu care tot felul de binevoitori ne-au gratulat – nu e pe plaja sălbatică, avem toate autorizaţiile – au picat în instanţă”, a adăugat Negoi.
Conform comunicatului USR, o investigaţie a jurnaliştilor de la Dobrogea Live a dezvăluit anul trecut cum Primăria Corbu a autorizat un şantier în mijlocul plajei sălbatice pentru construirea unui complex de 18 imobile din beton. Imediat după publicarea investigaţiei, parlamentarii USR au adresat o petiţie prefectului de Constanţa, cerându-i să atace în justiţie actele care stau la baza emiterii autorizaţiilor de construcţie pentru „pseudo-satul pescăresc” de pe Plaja Corbu. Prefectul a iniţiat procesul, iar şantierul de la Corbu a fost oprit.
Sursa: Realitatea Din USR