Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional în data de 31 august 2022, după finalizarea lucrărilor de reparaţie a sistemului de filtrare, anunțp Nuclearelectrica.

Reactorul a fost oprit în mod controlat în după-amiază zilei de 26 august 2022 în vederea realizării unor lucrări de reparaţie a sistemului de filtrare din bazinul de aspiraţie, partea clasică a centralei. Lucrările de reparaţie se puteau realiza doar cu Unitatea 1 în stare oprită.

Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor de reparaţie s-au realizat în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în astfel de situaţii şi nu au avut niciun impact asupra personalului, securităţii nucleare, mediului înconjurător şi populaţiei, precizează compania.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCîmpeanu, despre wc-urile din curtea şcolilor: O problemă exagerată
Articolul următorCod Portocaliu de averse torențiale pentru localități din Tulcea și Constanța