Unirea Constanta a pierdut meciul cu Otelul Galati, scor 3-2, în deplasare, penultimul meci al etapei a 3-a a Ligii 2. 

Oțelul a marcat două goluri în prima repriză prin George Cîrjan. Atacantul de 33 de ani a înscris în minutele 29 și 45+1 cu o deviere cu piciorul drept, respectiv o lovitură de cap din careul mic. Unirea Constanța, satelitul celor de la FCSB, a marcate de două ori pe final, prin Andreas Chirițoiu (82) și Laurențiu Ardelean (85), iar partida s-a încheiat cu o victorie la limită a gazdelor, 3-2.

Unirea Constanța nu a reușit, însă, să completeze revenirea și a rămas fără punct în acest sezon de Liga 2.

”E neplăcut să începi campionatul cu două înfrângeri, în primul rând pentru acești copii. Pentru cei care au văzut jocurile, nu cred că înfrângerile sunt elocvente prin prisma rezultatelor. Se vede că suntem o echipă tânără, căreia îi lipsește experiența și se vede asta, în principal, pe faza defensivă, dar și când suntem în fața porții și avem nevoie de un pic de inspirație, ca să marcăm.

Timpul este adversarul numărul unu al unui antrenor de fotbal. Toată lumea ar vrea ca echipa să arate mai bine de la o săptămână la alta. Lucrurile sunt însă în creștere, se văd. Trebuie să mergem la Galați cu gândul de a ne așeza foarte bine sub nivelul balonului, de a acoperi bine spațiile și a ne concentra pe ceea ce înseamnă fază defensivă, dar și ce înseamnă fază defensivă în relație unu contra unu.

Oțelul este o echipă bună, cu jucători buni, cu jucători cu experiență, sperăm să facem un joc bun, dar în principal e vorba de cum vom arăta noi. Trebuie să facem lucrurile să funcționeze mai bine ca în primele etape”, a declarat Dacian Nastai.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVacanță cu buget redus pe Litoral. Turiștii care vin cu butelia în concediu ca să facă ciorba la pensiune și mănâncă din portbagaj
Articolul următorRecord de consultații date de medicii voluntari pe litoral