În plin scandal al austerității, România rămâne țara sporurilor. Deși Executivul vrea să convingă Comisia Europeană că poate ține sub control cheltuielile, statul aruncă sume uriașe pentru condiții vătămătoare absurde!
Printre acestea se număra sporul pentru ”degete obosite”, primit de angajații DSP Bacău, dar și sporul pentru hemoroizi. Unele sporuri ajung și la 80% din salariu.
Guvernul pare să fi găsit o soluție însă o soluție care nu elimină, ci ajustează aceste bonusuri. Prin această modificare, sporurile șefilor de instituții se vor înjumătăți, iar cele încasate de cei mai săraci angajați vor crește.
În prezent, un director general primește un spor de peste 1.500 lei, raportat la peste 15.000 de lei brut, salariul de bază.
Deși lucrează în aceeași instituție, un îngrijitor primește un spor pentru condiții vătămătoare de doar 268 de lei.