Incident șocant în gara Medgidia. Un tânăr de 18 ani s-a suit într-o locomotivă staţionată și a plecat cu ea la plimbare. Din fericire, incidentul s-a încheiat fără victime.

„Tânărul a intrat în cabina de conducere, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Aceasta a ajuns apoi pe o altă linie, unde s-a oprit. Incidentul se putea transforma într-un dezastru, dacă locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă,” scrie ClubFevoriar.ro.

Tânărul care a pus locomotiva în mișcare a fost reținut de Poliția Transporturi Feroviare Medgidia. Potrivit Instrucției Personalului de Locomotivă, locomotiva trebuie să fie asigurată contra pornirii, deconectată de la sursa de energie și încuiată. Surse din cadrul CFR Călători au declarat însă pentru ClubFeroviar.ro că locomotivele companiei nu pot fi încuiate, pentru că „niciuna nu are încuietori”.

Ce spun polițiștii

„La data de 10 mai a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Feroviare/Transporturi Navale Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a urcat într-o locomotivă garată și a pus-o în mișcare.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un bărbat, de 18 ani, care ar fi deplasat locomotiva pe o distanță de aproximativ 200 de metri.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.”

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMașină rămasă suspendată în valea Canalului Dunăre-Marea Neagră