Un nou focar de pestă porcină a fost descoperit în zona localității Peștera, autoritățile urmând să sacrifice toate animalele aflate într-o exploatație izolată.

Comitetul Local de Combatere a Bolilor la Animale (CLCB) a fost convocat, vineri, de către prefectul județului, ca urmare a confirmării unui nou focar de pestă porcină africană la o fermă aflată între localitățile Mircea Vodă și Peștera. Exploatația de 24 de porcine este izolată și, deși la momentul actual nu implică riscuri de transmitere în zonă, consideră specialiștii DSV, trebuie intervenit rapid pentru a fi evitată răspândirea virusului.

În cadrul ședinței, membrii CLCB au votat pentru sacrificarea animalelor, măsură care a fost acceptată și de către proprietarul porcinelor.

Cum porcii sunt înregistrați în unitatea administrativ-teritorială Mircea Vodă, dar localizarea fizică a acestora este pe raza comunei Peștera, autoritățile celor două localități vor conlucra împreună cu specialiștii DSV, astfel încât operațiunea de sacrificare și îngropare a celor 24 de porci să se desfășoare rapid și fără urmări nedorite.

În consecință, acțiunea va fi demarată în cursul zilei de vineri, de către o echipă comună formată din reprezentanți ai DSVSA și autorități publice locale.

Articolul precedentMisiunile NATO în Marea Neagră sunt în plină desfășurare
Articolul următorCăutat pentru proxenetism în Germania, prins la Constanța