Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a prins seara trecută un bărbat care intenționa să fugă de la locul accidentului, după ce a lovit o altă mașină parcată,  în care se aflau o femeie și un copil de aproximativ 2 ani.

În seara zilei de 21.01.2020, în jurul orei 20.00, locotenent colonel Ivan Puiu Răzvan a observant în parcarea unui supermarket situat pe strada Eliberării, un autoturism care mergea nefiresc cu spatele, lovind puternic un alt autovehicul parcat. Fără să coboare să vadă ce s-a întâmplat, conducătorul auto a pornit, intenționând să părăsească parcarea.

Ghinionul lui a fost un ofițer de jandarmerie aflat în timpul liber care a intervenit imediat pentru oprirea acestuia.  Jandarmul a deschis portiera mașinii și a sesizat că este ceva în neregulă cu șoferul în cauză, întrucât acesta emana o puternică halenă alcoolică și se exprima foarte greu, acuzând omul legii că ,,din cauza lui va ajunge la pușcărie, pentru că mai are o condamnare și nici nu are carnet de conducere”.

După de a asigurat mașina și scos cheile din contact, ofițerul a anunțat autoritățile competente despre producerea acestui eveniment, moment în care șoferul în cauză a încercat să fugă, fiind prins imediat de omul legii.

În urma verificărilor polițiștilor rutieri, s-a confirmat că autorul tamponării se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o acoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat şi avea permisul de conducere suspendat tot pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, ulterior fiind preluat de aceștia pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentO nouă avarie RADET lasă constănțenii fără căldură și apă caldă
Articolul următorAmenzi usturătoare pentru taximetriștii care încalcă legea