Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autoturism condus de către un cetățean ucrainean, pe sensul de intrare în România, un pistol cu gaze MAKAROV calibru 4,5 mm și 269 proiectile aferente.

În data de 01.04.2023, în jurul orei 20.45, polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism condus de către un cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani.
Astfel, în cotiera autoturismului au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, un pistol cu gaze Makarov, calibru 4,5 mm și 269 proiectile aferente.
Polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, iar pistolul și proiectilele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO Președintele CJ Constanța filmat în timp ce jignește și lovește un polițist local
Articolul următorVIDEO Razii printre braconieri. Mii de metri de plase mono-filament, 150 kg de pește și două ambarcațiuni confiscate