Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat 2 bărbați, de 25, respectiv 26 de ani, bănuiți de furt calificat
Potrivit anchetatorilor la data de 24 iunie, cei doi au pătruns într-o locuință, de unde au sustras un telefon mobil. În aceeași noapte, bărbații au pătruns într-o altă locuință, de unde au sustras un telefon mobil, precum și alte obiecte.
Ieri, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Tulcea i-au identificat pe cei 2, iar în urma administrării probatoriului în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, bărbații urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.