constanta3

Consilierii locali municipali ai PNL Constanța au depus  miercuri, 13 februarie, un proiect de hotărâre privind implementarea Bugetului Participativ în Municipiul Constanţa: „Tu decizi pentru Constanţa!”.Inițiativa aparține PNL și USR Constanța și își propune  să implice  constănțenii în centrul actului administrativ.

Proiectul presupune implicarea și participarea activă a cetățenilor la viața comunității, stabilind astfel prioritățile de investiții. Bugetul Participativ înseamnă, printre altele, transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent de 10% alocat din bugetul de investiții al orașului, adică aproximativ trei milioane de euro.

”Proiectul ”Tu decizi pentru Constanța!” este un pas important pentru constănțeni, care vor hotărî în mod direct cum se va cheltui banul public prioritizând investițiile orașului în funcție de nevoile și percepția fiecăruia. Vom responsabiliza astfel cetățeanul să se implice în mod direct și constructiv în viața orașului, punându-și amprenta în modul în care va arăta și se va dezvolta Constanța. Din birourile primăriei, viața orașului se vede altfel, în timp ce constănțenii de rând se lovesc zi de zi de problemele și lipsurile ”cetății”. Îi invităm pe cetățeni să se implice și să contribuie decisiv la schimbarea în bine a orașului nostru”, a declarat  deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

La rândul său, deputatul USR, Stelian Ion susține: ”Bugetul Participativ este un instrument de management deschis și transparent, care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui bugetul de dezvoltare.”

Sursa foto  Mircea Stoian/casafotoplus.ro

Articolul precedentÎndrăgostiți de toate vârstele în spectacolele Teatrului de Stat Constanța
Articolul următorSimona Halep este în sferturi la Doha