Trupul unui bărbat a fost scos luni de scafandri din apa Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari, în urma unei sesizări cu privire la posibila moarte prin înec a acestuia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, luni au fost reluate căutările unei persoane posibil înecate în canal, în zona Năvodari, fiind mobilizate patru echipaje de intervenţie.

„Apelul pe 112 s-a primit ieri după-amiază, însă în urma căutărilor situaţia de urgenţă nu s-a confirmat. Ieri noapte, apelantul a revenit cu mai multe detalii şi au fost reluate căutările”, a informat ISU.

Trupul bărbatului, în vârstă de aproximativ 42 de ani, a fost găsit de scafandri şi adus la mal.

AGERPRES

Articolul precedentARMATA ISRAELIANĂ AFIRMĂ CĂ A VIZAT PESTE 300 DE OBIECTIVE ALE HEZBOLLAH DIN LIBAN
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ: ”PNL A FOST ALĂTURI DE BUCUREȘTENI ÎN ULTIMII 4 ANI, COLABORÂND CU PRIMARUL NICUȘOR DAN LA PROIECTE AMPLE”