Polițiștii orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza orașului Murfatlar ar fi fost găsite 3 animale decedate.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constat faptul că este vorba despre 3 câini fără stăpân.
Animalele au fost ridicate de către reprezentanți ai Primăriei Murfatlar, urmând ca polițiști din cadrul Poliției Animalelor, împreună cu reprezentanți ai DSVSA, să examineze cadavrele, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Sursa: Realitatea de Constanta