Reparațiile se vor întinde până la sfârșitul lunii mai.

Începând de joi, 18 februarie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 11- 17, între localităţile Glina şi Cernica, judeţul Ilfov, circulaţia este deviată de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, fiind instituită și restricție de viteză.

 Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

De asemenea, s-a închis și nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca şi se restricţionează circulaţia pe breteaua de intrare/ieşire din autostrada A2 în Centura Capitalei.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona cu restricții și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Articolul precedentVesta Investment S.R.L., drept la replică
Articolul următorImpact violent între două autoturisme pe DN 39. Trei persoane rănite