Pe 21 mai 2023, creștinii ortodocși îi prăzmuiesc pe Sfinții Constantin și Elena. Una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox este marcată de tradiții și obiceiuri.
Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de distrugeri. În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile. Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare.
De Sfinții Constantin și Elena, nu se spală sub nici o formă. De asemenea, nu se coase și nu se croiesc haine. Conform tradiției, treburile grele sunt evitate în această zi sfântă.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.
În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii.
Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.
Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.
Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin fumul focului obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena. De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate.
Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.
.Totodată, nu este bine să hrănești păsările cerului cu pâine, pentru că se spune că risipești sporul casei.
De asemenea, în această zi sfântă se spune că nu este bine nici să întrerupi o prietenie, nici să divorțezi. Dacă o persoană ar face acest lucru, atunci ar putea avea parte de pierderi financiare și necazuri pe plan sentimental.
Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena. O altă tradiție de Sfinții Constantin și Elena este aceea de a da de pomană pentru persoane dragi, care au trecut la cele veșnice. Gospodinele pregătesc pachete cu alimente, pe care să le împartă alături de câte o lumânare aprinsă.
În această zi, în unele zone se organizează pelerinaje de Sfinții Constantin și Elena. Oamenii merg să viziteze biserici care poartă hramul Sfinților și diferite mănăstiri.