În satul tradițional, pe 24 februarie, este celebrat Dragobetele, patron al iubirii, dar și al păsărilor. Începând din această zi înaripatele nemigratoare se strâng stoluri, se împerechează și își construiesc cuiburi, de unde și numele de „Logodna păsărilor”. Pentru că în această zi încep să apară primele semne ale reînvierii naturii, lui Dragobete i se mai spune și Cap de Primăvară.
În tradiția româneascț, Dragobete este un zeu tânăr, șugubăț de unde și zicala „Dragobetele sărută fetele“, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și cu Eros, în greacă. După unele legende se crede că Dragobete ar fi fiul Babei Dochia, căsătorit cu fata pe care soacra cea rea o supune la tot felul de probe grele.
Pentru feciorii și fetele din satul tradițional românesc, dar și pentru tinerii proaspăt căsătoriți, pe 24 februarie, ei trebuiau să facă Dragobetele împreună, să se întâlnească și să glumească, pentru a fi îndrăgostiți tot timpul anului.
Dacă de Dragobete era zi frumoasă, fetele și flăcăii se adunau în cete și porneau în căutarea primelor flori ale primăverii: ghioceii și brândușele. Dacă timpul era nepotrivit, mohorât sau ploua, fetele se adunau prin case, la prietene și rude, unde mai târziu veneau și băieții din vecinătate, pentru a face Dragobetele. Pentru că est o sărbătoare a dragostei, deci a cuplului, ziua se ținea pentru trai bun în familie, iar bărbații aveau grijă să nu se certe cu nevasta și cu nicio altă femeie, pentru a nu le merge rău.
Pentru a fi drăgăstoase și frumoase tot anul fetele și tinerele neveste își făceau rezerve de apă din zăpada netopită până la Dragobete, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.
Deși se spunea că de Dragobete nu este bine să lucrezi, pentru a nu a se strica ouăle de sub cloșcă sau pentru a nu mânca lupii animalele, în unele zone ale țării se considera că pe 24 februarie este bine a începe orice lucru, pentru că aducea spor, se scutura și se așeza în casă, „ca să vie binele și averea”.
Sursa Muzeul de Artă Populară Constanța
