Polițiștii constănțeni în urma a 7 percheziții domiciliare, au reținut patru tineri, bănuiți de comiterea a 4 furturi din locuințe, pe raza municipiul Constanța. Până în prezent, prejudeciul total, de aproximativ 10.000 de lei, a fost în parte, recuperat.
La data de 12 septembrie polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Constanța, la persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt din locuință, faptă comisă la sfârșitul lunii iulie de unde autorii au sustras un telefon mobil și 150 de lei.
Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 27 iulie –3 septembrie 2018 , cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani ar fi pătruns în locuințele a patru persoane, prin forțarea și escaladarea ferestrelor, sustrăgând mai multe bunuri de valoare, precum bijuterii, ceasuri de mână, telefoane mobile, tablete, laptopuri și diverse sume de bani. Până în prezent, prejudeciul total, de aproximativ 10.000 de lei, a fost recuperat în parte. polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuând cercetările în vederea documentarii întregii activități infracționale a persoanelor implicate în săvârșirea furturilor.
Tinerii au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în arestul Poliției Constanța, iar pe 13 septembrie urmează a fi prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.