Dacă îți dorești cadouri de mărțișor creative pentru tine și cei dragi, atunci o vizită la Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, este o opțiune. Târgul va avea loc în perioada 24 februarie – 2 martie, pe aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare.
Zilnic, în intervalul orar 12:00 – 20:00, veți găsi la târg mărțișoare, care vor fi la loc de cinste, fie ele realizate din scoici, croșetate sau parfumate cu lavandă. Totodată, veți putea găsi bijuterii și accesorii handmade, cosmetice naturiste dar și aranjamente florale, perfecte pentru a fi dăruite celor dragi.
Nici cei mai mici vizitatori ai târgului nu vor fi uitați. Special pentru ei se vor organiza ateliere de confecționat mărțișoare și vor avea loc activități educative. Voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup Candidat Dacia Pontica Constanța îi vor învăța pe copii despre importanța lucrului în echipă, dar și cum să aibă grijă de mediul înconjurător și să respecte natura. Atelierele se vor organiza folosind materiale și tehnici cercetășești. Participarea este gratuită!