Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din Egipt, aproximativ 113.000 articole sticlărie, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 405.300 lei dacă ar fi fost originale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, joi, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din Egipt, având ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov. În urma controlului au fost descoperite 112.968 de boluri și pahare din sticlă, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 405.300 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Articolul precedentAnna Lesko cântă la Mangalia pentru absolvenții de liceu
Articolul următorAcademia Navală „Mircea cel Bătrân” preia Președinția Forumului Educațional Naval al UE și NATO