Ședință cu scântei în coaliție. Liderii se contrează pe bugetul pe 2026

Ședință cu scântei în coaliție
Care sunt marile mize și punctele fierbinți ale proiectului
Coaliția de guvernare s-a reunit miercuri în ședință pentru o nouă rundă de discuții privind finalizarea proiectului Legii bugetului de stat.
Luni, într-o primă ședință a săptămânii, coaliția de guvernare a decis ca miercuri să aibă loc ședința de închidere a bugetului, în format complet, pentru a finaliza toate capitolele și a adopta forma agreată de coaliție.
Poziția PSD pe tema noului buget
Marți, PSD le-a solicitat partenerilor de guvernare să aibă o atitudine constructivă în negocierile privind elaborarea bugetului de stat pentru anul 2026, plecând de la principiul că alocările de fonduri trebuie să reflecte politicile publice ale tuturor partidelor din coaliție, nu doar ale unora.
”Din această perspectivă, cei care refuză să includă în buget sau care vor să reducă alocarea pentru Programul PSD de solidaritate riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an”, se arată într-un comunicat al social-democraților.
PSD a subliniat că măsurile din Programul de solidaritate sunt rezonabile din punct de vedere financiar, dar absolut necesare din punct de vedere social.
Social-democrații au evidențiat că \"stabilitatea politică\" invocată de unii dintre parteneri nu este doar responsabilitatea PSD și nu trebuie invocată doar atunci când PSD își apără propriul electorat.
"Stabilitatea politică este responsabilitatea tuturor partidelor din arcul guvernamental care au obligația să respecte alegătorii celorlalți parteneri de guvernare\", se menționează în comunicat.
PNL - accent pe investiții în creștere
Din partea PNL, liderul liberal Mircea Abrudean, președintele Senatului, a afirmat marți că bugetul de stat pe acest an trebuie adoptat \"rapid\".
"România are nevoie de un buget de stat adoptat rapid, nu de discuții interminabile. (...) Suntem într-un context internațional complicat, cu presiuni economice și cu incertitudini venite de pe piețele externe. Nu e cazul să adăugăm noi incertitudini interne sub forma tergiversării bugetului pentru 2026. Din punctul de vedere al Partidul Național Liberal, acest buget trebuie să aibă patru coordonate clare: investiții în creștere, mai mulți bani pentru administrațiile locale, fără majorări de impozite și taxe și protecție socială finanțată realist", a transmis Abrudean într-o postare pe facebook.
La rândul său, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat tot marți că proiectul de buget ar putea fi transmis săptămâna viitoare Parlamentului și dezbătut în plen în perioada 15 - 17 martie, dacă miercuri în coaliție se va ajunge la o înțelegere în acest sens.
"Dacă mâine ne înțelegem, atunci miercurea viitoare ajunge proiectul în Parlament, că ei au nevoie de o săptămână pe niște proceduri, consultări, CES și așa mai departe. Asta înseamnă că bugetul va ajunge miercuri în Parlament și probabil că discuțiile vor începe după două-trei zile, pentru că prima dată trebuie discutat în comisie, și cam pe 15, 16, 17 martie poate să intre în dezbatere în plen. Dacă mâine ne înțelegem și dacă mâine încep procedurile interne, avizările și tot ce trebuie făcut în Guvern", a spus Kelemen Hunor.
USR - ”nu putem să facem cadouri electorale”
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat săptămâna trecută că "USR nu va crește deficitul", pentru că "nu putem să facem cadouri electorale pe caiet".
Întrebat de presă despre adoptarea bugetului, Fritz a precizat: "Pentru noi, ca USR, este extrem de important să nu continuăm pe calea păguboasă din trecut, în care închidem diferențele politice și închidem dificultățile de a finanța anumite lucruri prin a crește deficitul prin datorii. Trebuie să ne decidem care sunt prioritățile și nu putem să facem cadouri electorale pe caiet și tocmai de aceea mă aștept și din partea partenerilor de coaliție să vină cu propuneri și pentru fiecare leu pe care îl propun să ne și propună de unde să luăm. USR nu va crește deficitul".
Citește și:
- 11:59 - Iranul refuză negocierile cu SUA: „Putem continua războiul cât vrem”
- 11:35 - Avocatul Poporului ar putea bloca reformele de administrație ale lui Bolojan dacă sesizează CCR: „Ordonanța este în analiza noastră”
- 09:58 - Rusia a atacat Ucraina cu 149 de drone
- 08:41 - Donald Trump: Iran ar fi atacat primul dacă SUA nu ar fi intervenit în războiul din Orientul Mijlociu
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











