Moment de reculegere la începutul ședinței de Guvern, în memoria lui Mircea Lucescu-FOTO

Moment de reculegere la începutul ședinței de Guvern, în memoria lui Mircea Lucescu-FOTO
Guvernul României a început joi ședința cu un moment de reculegere în memoria legendarului antrenor de fotbal Mircea Lucescu.
”La propunerea premierului Ilie Bolojan, Guvernul a început ședința de astăzi cu un moment de reculegere în memoria legendarului antrenor Mircea Lucescu”, a transmis Executivul într-o postare pe Facebook.
Fostul selecționer al României, Mircea Lucescu, a murit, marți seară, la vârsta de 80 de ani pe patul de spital. Mircea Lucescu rămâne una dintre cele mai influente figuri din fotbalul românesc și european. Cu o carieră de peste cinci decenii, atât ca jucător, cât și ca antrenor, el a devenit un simbol al performanței și al longevității în sportul mondial.
Il Luce era internat la Spitalul Universitar din București de mai bine de o săptămână, după ce, la Mogoșoaia, pe 29 martie, în timpul unei ședințe premergătoare meciului amical cu Slovacia, acestuia i s-a făcut rău. În ultimele zile, Mircea Lucescu a fost supus mai multor investigații medicale.
Din păcate, marți seară, inima fostului selecționer al României a încetat să mai bată.
„Spitalul Universitar de Urgență București informeaza ca astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, se arată în comunicatul transmis de SUUB.
Citește și:
- 10:16 - Bolojan, despre pierderea procesului vaccinurilor anti-COVID: Miniștrii Sănătăţii şi de Finanţe vor declanșa negocieri cu Pfizer şi se vor deplasa săptămâna viitoare în SUA
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











